Viața în semne.

Cum e să fii om surd în Moldova și să te adresezi la doctor: „De obicei scriu pe bilețel tot ce mă doare”

3Nu aud aproape nimic, în schimb văd și simt totul. Sunt oameni obișnuiți cu viețile, trăirile și problemele lor. Își fac familii, cresc copii, merg la cumpărături, în vacanțe, la medic, etc. Așa ar spune oamenii cu deficiențe de auz din țările dezvoltate. Nu și cei din Moldova, pentru care orice acțiune înseamnă efort în plus.
Surzii de aici sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu oriunde merg. Pentru ei aproape nimeni nu învață limbajul semnelor, decât doar interpreții specializați sau membrii familiilor lor. Ne întrebăm oare cum se descurcă, mai ales atunci când au nevoie de ajutor. Ca să vedem acest lucru, am făcut un experiment. Am mers cu câțiva dintre ei la doctor. Ne-a însoțit un specialist în limbajul semnelor, ca să vedem cum le explică ei doctorilor ce îi doare și dacă aceștia înțeleg suferința pacientului.

Astfel, am asistat la două consultații ale unui medic de familie. Pe Zinaida și Alexandra le-am găsit stând la coadă la ușa doctorului. Trebuiau să intre din clipă în clipă conform programării. Alături de ele aștepta răbdător Valentina, interpretul angajat de Asociația Surzilor. Rolul este să faciliteze comunicarea cu medicul de familie.
În tot acest timp Zinaida îi explica interpretului, prin gesturi vădit emotive, ce probleme de sănătate are și de ce ar mai avea nevoie. Odată intrate, medicul a verificat dacă pacienta urmează tratamentul prescris și a examinat-o. Comunicarea era de fapt în trei – Zinaida îi explica Valentinei prin semne, iar aceasta la rândul ei, transmitea informația medicului.
2
Zinaida Bulat are 61 de ani și de mică are deficiențe de auz. Femeia povestește că ori de câte ori are de rezolvat probleme de sănătate e nevoită să ia specialistul sau pe cineva din rude care cunoaște limbajul semnelor și care poate să-i explice doctorului problemele ei de sănătate. În cel mai rău caz scrie pe foaie, pentru că altfel nimeni nu o înțelege.
„De obicei scriu bilețele când vin la doctor la Centrul Medicilor de Familie. Scriu ce am nevoie sau încerc să le explic celor de la registratură. Mai cer ajutorul unui interpret de la Asociația Surzilor. E greu, dar mă strădui să mă descurc. Dacă uneori medicul vorbește lent eu pot să înțeleg ce spune după mișcarea buzelor. Dacă vorbește repede, nu. Ochii și sistemul meu nervos sunt suprasolicitați când vin la doctor”, povestește Zinaida.
Se întâmplă însă să-și anuleze unele vizite la doctor din simplu motiv că nu are cine să o însoțească. În zădar i-ar explica medicului ce o doare, oricum nu o va înțelege. Și atunci, așteaptă să se elibereze fiica ei ori interpretul.
„Atunci când mă simt rău îi trimit un mesaj mobil fiicei ca să vină la mine. Când mă duc la specialiști, de exemplu la cardiolog și sunt singură, mă deservesc foarte greu. Și, pentru că nu ne înțelegem, parcă sunt mai indiferenți. Eu, deseori, încerc să spun ce problemă am, dar ei nu-mi pot explica ce să fac. Medicii îmi scriu ce medicamente să iau și atât. Eu însă vreau să cunosc mai multe, vreau să știu de ce am aceste dureri. Într-un fel mă lasă în voia sorții”, a adăugat Zinaida.
Alexandra Scurjanscaia, în vârstă de 55 de ani, ajunge la doctor doar când e sigură că împreună cu ea poate veni și translatorul. „Mă programez când poate fi prezent și el la consultație. Singură nu vin niciodată. Nu pot explica ce mă doare și nici să înțeleg ce-mi spune doctorul. Chiar dacă doctorii mi-ar scrie explicație, eu nu înțeleg toate cuvintele”, povestește Alexandra.
Nici la rude nu poate apela, pentru că sunt împrăștiate prin țară, iar singura ei fiică și nepoțelul au și ei probleme de auz. Din acest motiv a învățat să rabde toate durerile. Dar, parcă asta ar fi unica. Femeia mai suferă și de diabet zaharat, de aceea are nevoie de vizite regulate la doctori.
„Eu rabd durerea. Nu pot face nici un pas fără interpret. Dacă se acutizează durerea și nu mai pot răbda, rog vecinii să cheme urgența. Problema e că doctorii mă examinează și-mi scriu medicamente, dar nu-mi explică nimic. Deja când mă duc la medicul de familie cu interpretul alături înțeleg totul”, a încercat să ne explice femeia.
Uneori, povestește Alexandra, se simte discriminată atunci când doctorii îi spun că nu o consultă fără să aibă alături un specialist în limbajul semnelor.
„Mă întristez atunci când medicii nu mă primesc. Ei doar sunt medici, iar eu sunt un om care are nevoie de ajutor și ei trebuie să mă consulte. Ar fi foarte bine dacă în sistemul medical ar fi prevăzut ca fiecare centru consultativ sau spital să aibă un interpret al lor și când un pacient cu deficiențe de auz se programează acesta să fie anunțat”, a adăugat Alexandra.
De altfel, în toată Moldova sunt doar opt specialiști în limbajul semnelor autorizați de către Ministerul Justiției. Aceștia trebuie să se împartă la aproximativ cinci mii de oameni surzi. Numărul este prea mic pentru a face față lucrurilor, iar necesitățile acestor oameni sunt poate la fel de multe ca și ale celorlalți.
„Dacă o persoană cu deficiențe de auz are nevoie de asistență medicală, atunci ea vine la Asociația Surzilor și vorbește cu interpretul de serviciu. Acesta sună la centrul consultativ și stabilește o programare. Apoi, surzii primesc informația dată pe o foiță, cu data, ora și locul programării, unde trebuie să se prezinte”, afirmă Valentina Gural, interpret de la Asociația Surzilor din Moldova.
Specialistul povestește că de cele mai deseori medicii sunt neînțelegători cu acești pacienți. „Foarte mulți medici când mă duc cu surzii la consultați îmi reproșează de ce mă duc și eu, că ei se descurcă și singuri. Dar eu le explic, că pacienții vor să înțeleagă ce spun doctorii. Sunt printre ei și doctori, care se bucură de prezența interpreților, dar puțini”, a precizat Valentina Gural.
1
O soluție pentru lipsa specialiștilor în limbajul semnelor ar fi consultațiile online, la care să fie conectat doctorul, pacientul ori rudele acestuia sau interpretul, crede Valentina Gural. Ea precizează însă că aceasta ar fi soluția doar pentru cazurile de rutină, nu și pentru cele mai complicate.
„Uneori, când nu ne putem deplasa, ar fi bine să comunicăm prin internet. În Rusia este un soft, care îi permite medicului să vorbească cu pacientul, iar o femeie-robot traduce mesajul specialistului în semne. Sigur că nu este perfect, dar ajută. La noi, din păcate, doar pacienții mai tineri se folosesc de internet, dar oricum nu pot vorbi cu doctorul”.
Cele 45 de minute pentru consultații s-au scurs rapid. Doctorul le-a explicat pacientelor pe îndelete tot ce trebuie să facă și le-a dat bilete de trimitere către alți specialiști.
Oxana Cebotari este medic de familie și are la evidență aproximativ o sută de persoane cu deficiențe de auz. Doctorul spune că încearcă să-i ajute pe toți în măsura posibilităților.
„Eu țin legătura și cu rudele acestor persoane. Mă strădui să găsesc problema și să o rezolvăm. Ei vin la consultație fie cu interpret, fie cu foița cu necesități scrisă de acasă și ne descurcăm. Cu timpul chiar am învățat câteva dintre semnele lor ca să-mi fie mai ușor să discut cu ei. Mulți dintre ei nu se adresează însă la medici, pentru că nu-i înțeleg și fără interpret, nu-i primesc, chiar dacă este o urgență”, povestește medicul de familie.
Cum se descurcă surzii în cazurile de urgență medicală? Greu, spun reprezentanții Asociației Surzilor. „Când vor să se adreseze la medic și au nevoie de interpret, surzii trebuie să se adreseze cu o săptămână înainte, deoarece sunt puțini specialiști și nu putem să-i deservim pe toți odată. Recent a fost creat Serviciul 112, iar Asociația a venit cu propunerea către Ministerul Sănătății ca surzii să poată trimite un mesaj la 112 atunci când au nevoie de asistență urgentă. Dacă au nevoie de Salvare – indică 03 și numele, prenumele, vârsta și ce necesitate au. Deocamdată, însă nu am văzut această prevedere să fie inclusă în vreun document oficial”, a menționat Natalia Babici, prim-vicepreședintele Asociației Surzilor.
Insuficiența interpreților este o problemă, dar altă și mai grav este faptul că nu sunt specialiști care să-i pregătească. „Este nevoie ca limbajul semnelor să fie cunoscut de către pedagogi, pentru ca nivelul de instruire a surzilor să fie mai mare. În instituții medicale ar fi bine ca măcar medicii care au la evidență persoane cu deficiențe de auz să cunoască limbajul semnelor”, spune Natalia Babici.
De altfel, cel mai des surzii din Moldova apelează la specialiștii în limbajul semnelor când trebuie să meargă la doctor. Cinci dintre interpreți sunt în Chișinău și doar trei în restul țării. Prin urmare, situația surzilor de la sate e și mai complicată.
„S-a întâmplat să ofer câteva consultații unor persoane surde. În acest caz ei veneau cu rudele, care îmi explicau ce probleme de sănătate au și astfel puteam comunica. Dacă ar fi venit singuri, nu cred că m-aș fi descurcat, pentru că nu înțeleg limbajul gesturilor”, a declarat pentru Sănătate INFO Ludmila Ursu, medic de familie la Centrul de Sănătate Orhei.
În Moldova sunt aproximativ cinci mii de persoane cu deficiențe de auz. O mie 400 dintre ei trăiesc la Chișinău. Trei mii 500 sunt membri ai Asociației Surzilor.
Sursa:e-sanatate.md

De asemenea, ai putea dori...