Proiecția filmului etnografic „Călărași – un ținut la poarta raiului” cu traducere în limbaj mimico-gestual


În data de 22 ianuarie 2020, începând cu orele 10.00, în incita Casei de Cultură a Asociației Surzilor din Republica Moldova va fi organizată proiecția specială a filmului etnografic „Călărași – un ținut la poarta raiului”, în traducerea în limbajul mimico-gestual. Proiecția de film va fi precedată de o discuție cu autorii filmului și echipa de creație.Acțiunea are menirea de a promova în rândul publicului patrimoniul cultural național, dar și formele de accesibilizare a operelor de cultură și artă pentru persoanele cu dizablități de auz.

Filmul „Călărași – un ținut la poarta raiului” este produs în anul 2018 de „SYMBOL MEDIA” (Moldova), fiind co-produs de Asociația Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema” și Hi-Fi Production (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași.

Filmul este fi tradus în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu dizabilități auz. Traducerea filmului „Călărași – un ținut la poarta raiului” a fost realizată doamna Svetlana Gudumac, interpret în limbaj mimico-gestual la Televiziunea Națională M1 și TVR Moldova, Acest lucru a fost posibil grație proiectului„Dezvoltarea și popularizarea tehnicilor de audiodescripție a filmelor în Țările Partereriatului Estic”, implementat în Republica Moldova de Alianţa INFONET – partener național. Proiectul este administrat de Fundația „Human Doc” din Polonia (în parteneriat cu mai multe organizații non-guvernamentale din Georgia, Belarus, Ucraina, Slovacia, Cehia și Moldova) și este implementat cu susținerea financiară a International Visegrad Fund.

Intrarea este liberă. Toți doritorii, în limita locurilor disponibile, sunt invitați la orele 10.00 la adresa strada Vasile Alecsandri, nr. 1, municipiul Chișinău.

De asemenea, ai putea dori...